<< "Ajutor!"
O chemare surda, inabusita, venita din adancuri, mi-a sfasiat deodata inima.
Eram totusi atat de fericit! O fericire muta, profunda, imobila, ca fericirea unei gaze care se incalzeste la soare.
Tot acest pelerinaj in Japonia n-a fost, asadar, o nesfarsita incantare? Ce mai dorea inima mea nesatioasa si ingrata?
Ca un batran bikkhu care isi lasa fii si nepotii adancindu-se in padure, ca viermele care se retrage in solitudine, incercat de mancarimea misterioasa a aripilor, ma adanceam si eu in Japonia.
Moment critic al vietii mele, neliniste vaga si profunda - durerea naparlirii.
Ma inabuseam; femei, idei, actiune politica, sau calatorii?... Am ales calatoria drept solutia de salvare.
De cand am venit pe lume, am simtit in mine o sete de abis si de pieire, o picatura de otrava orientala mortala, si in sfarsit ma hotarasem sa ma vindec.
In cel fel? Cufundandu-ma in acest Orient malefic, umplandu-mi ochii de surasurile misterioase de Budddha, care vrajesc si ucid toate marile sperante de pe pamant.... >>
Years passed by and, despite the time fading, I am delighted to feel that I am still "love-struck" for this hot-feel writer. As some might say, love is the greatest teacher as its method is the most secure: it is grounded on our most profound senses, touch and smell.
Life in itself is a very simple miracle, the so-called happiness is easy at hand for everyone, it is tailored on the man-hand. It only lasts a moment, and it's good it's so...
I was thrilled to return to this old time narrative ardor. Love is such an agreeable exercise, a bit ridiculous but very pleasing. I loved him, and for sure I still love him but... he cannot bring me happiness - I mean the sensation that a special duty is fulfilled. Love is in our epoch only a short passage of time of the heroes.
<< ...M-am hazardat cu o intrebare indiscreta:
- Cum ati reusit sa ajungeti la acest zambet niciodata tulburat de manie sau de plictiseala?
Batranul chinez m-a privit o clipa; ezita, de parca avea sa-mi incredinteze o mare taina. In fine, s-a decis.
- Stiti ce inseamna Tao?
- Da.
- Puteti sa-l definiti?
- Nu, nu pot. Patrunde totul. Iata ce stiu.
- Atunci il cunoasteti. Cine il poate defini nu-l cunoaste. Scapa oricarei definitii.
- Ei bine?
- Ei bine, eu sunt una cu Tao. Am depasit toate extazele fugitive, care ne cuprind o clipa si apoi ne lasa imediat, taciuni negri fumegand. Nu ard ca un incendiu; ard fara exaltare si fara sa ma sting. Bland, ca o candela.
- Nu va e frica?
- Frica? De ce? Sunt un om liber.
- Dar Tao, am obiectat eu, nu are chip!
- Cine v-a spus? Tao poate avea tot; chiar si un chip.
- Ce chip?
- Al meu, bunaoara...raspunse in soapta batranul, cu glas deodata grav; si n-a mai spus un cuvant.... >>