Ruperea Blestemului: Revoluția Română din decembrie 1989

by Cătălin Ranco Pițu

Ruperea blestemului expune rețeaua metodică de dezinformări care, începând cu 22 decembrie 1989, au creat premisele preluării puterii de către gruparea Iliescu, inclusiv „psihoza teroristă“ care avea să facă atâtea victime după fuga, arestarea și executarea cuplului Ceaușescu.

Autorul citează din raportul Comisiei Senatoriale privitoare la Revoluție, organizând textul cărții în jurul declarațiilor martorilor implicați în evenimente, pe lângă extrase din presa vremii, transcrieri ale emisiunilor de la TVR, într-un adevărat memento incomod al acelor zile și săptămâni care bântuie încă mentalul colectiv, cu văluri de minciună, dezinformări și teorii contradictorii, perpetuate chiar și în cadrul controversatului Institut al Revoluției Române din decembrie 1989.

În timp ce personajele-cheie implicate în evenimente au consolidat atent de-a lungul anilor teoria unei mișcări teroriste care încerca să preia puterea după Revoluție și care a tras în populație după 22 decembrie, autorul cărții demonstrează că au fost de fapt acțiuni organizate de aparatul politico-militar al lui Iliescu și al noilor săi acoliți de la putere – de fapt vechi cunoștințe din perioada comunistă, printre care Gelu Voican Voiculescu și Nicolae Militaru.

Genres: History, Nonfiction, Politics

448 pages, Paperback

Published October 1, 2024

Reviews

[Flo · Rating 4 out of 5]

O carte cu adevărat eveniment. Niciodată n-am fost mai conștient că am înțeles prea puțin din ce s-a întâmplat la Revoluție. Atâtea întrebări nepuse, atâtea legături nevăzute. Sper că va deveni o carte-document, cu valoare istorică. Singurul ei defect este că unele alegeri sunt de procuror, nu de scriitor. Cred că impactul unor informații sau al unor situații ar fi putut fi mai puternic.

[Bongobongo · Rating 2 out of 5]

Oare așa trebuie să arate o lucrare care să rupă un „blestem”? Cu miștouri ieftine, cu atacuri la persoană, cu discreditarea teoriilor concurente, cu invocarea lui Dumnezeu și considerații personale romanțate? Sigur, miștourile sunt de nota 10, am chicotit de mai multe ori, dar poate că nu sunt tocmai la locul lor într-o asemenea carte. Nu vreau să mă iau de autor, dar nu pot să nu aduc în discuție nota biografică de pe cotorul cărții. Cred că, în calitate de absolvent al Universității Ecologice, domnia sa ar trebui să-și mai măsoare cuvintele sau, spus mai în stilul cărții, să-și vadă lungul nasului.

Cartea e mai degrabă o lucrare de memorialistică sau un eseu, înțesată de observații personale și comentarii, nicidecum o lucrare științifică. Intervențiile personale sunt forțate și enervante. Sucul de portocale socialist era mai bun, ne spune domnia sa, iar soldații care se luptau unii cu alții în blocul Romarta era „retardați”. No comment! cum ar spune domnia sa.

Se povestește pe larg rechizitoriul și se prezintă argumentele. Dezamăgirea maximă a fost că nu s-au citat punctual pagini sau documente din dosar. Volumul I, acoperit în mare parte de această carte, este public până la urmă.

Pe partea de conținut, teoria domnului procuror este în mod cert plauzibilă. Domnia sa reia concluziile de până acum: 15-22 ora 12.06 a fost o revoluție autentică, apoi a fost o lovitură de stat; nu a existat implicare străină; mulți dintre membrii CFSN erau asociați URSS. Lovitura de stat, argumentează domnia sa, ar fi fost organizată de armată, pusă apoi în slujba grupului „filosovietic” Iliescu.

Am umplut cartea de însemnări, notițe, sublinieri, nu intru în toate aici. Se fac unele afirmații categorice fără a fi suficient argumentate (poate or fi mai multe detalii în Rechizitoriu, n-am de unde știi dacă nu se citează nimic). Nu se face dovada, nicăieri în carte, că mărturiile ar fi fost supuse unui proces critic oricât de mic (asta nu înseamnă neapărat că nu au fost analizate, ci doar că noi nu avem dovada acestui fapt). Mărturiile sunt adesea luate de bune. Autorul spune că nu s-a bazat pe mărturii ale cadrelor MI/DSS, ceea ce e adevărat, dar apoi, în ultimele 2-3 capitole, se bizuie intens pe acestea.

Urmează o serie de întrebări care îmi vin în acest moment. De ce a acceptat Stănculescu îndepărtarea sa ca ministru, dacă grupul Iliescu era la mila lui? De ce ignoră autorul mărturii citate chiar de el în care se arată cum asupra studenților ofițeri de la ATM se trage întâi din blocurile de vis-a-vis de MApN? De ce, dacă arată că Militaru ar fi putut modifica jurnalele de luptă ale unităților, se bizuie totuși pe ele? De ce Trosca n-a venit pe Băiceni, cum se stabilise? De ce nu a căutat ordinul referitor la nefolosirea frecvenței de război la capitolul diversiune electronică, menționat de două mărturii? Cum poate afirma că nu erau asigurate comunicațiile la MApN dacă arată că se dublaseră practic toate aceste comunicații? Cum poate afirma că ierarhia MApN a rămas intactă, dar că MI și DSS au fost destructurate? Cum se face că planul focului fratricid a fost conceput în câteva minute, de la huiduirea lui Iliescu la CC seara până la focurile spre Palatul Republicii?

Cel mai neplăcut aspect mi s-a părut scârba cu care tratează orice voci care au criticat rechizitoriul, în special cea a lui Andrei Ursu. La o adică, Trăgători și mistificatori este mult peste prezenta lucrare din punctul de vedere al calității argumentației. Cele două teorii nu se exclud reciproc neapărat, cu atât mai mult cu cât Ursu analizează doar problema tragerilor și a acțiunilor DSS, nu neapărat întreaga Revoluție. Oricum, teoria Rechizitoriului nu va ajunge „Adevărul” decât dacă se va judeca și dacă se vor da condamnări pentru inculpați, ceea ce nu pare foarte probabil în momentul de față.

Aș vrea să închei cu un scurt bilanț. Treizeci și cinci de ani scurși, două mari teorii vehiculate (Pițu și Ursu), o întrebare remanentă (ce s-a întâmplat la Revoluție?), niciun răspuns definitiv.

[Irina Neacsu · Rating 1 out of 5]

Această carte m-a obosit ca nicio alta. M-a extenuat printr-un foc continuu de jumătăți de adevăruri, prin concluzii trase la repezeală, nenumărate sofisme, inexactități, neclarități. Într-un volum care are pretenția de a rupe blestemul mistificărilor istorice, inexactitățile si neclaritățile nu își pot avea locul.
Pe lângă acestea, volumul este îmbibat de păreri personale ale autorului, păreri ce nu reies din mărturii și care ignoră cu obstinație un fluviu întreg de dovezi. Teza pe care volumul se luptă să o afirme este aceea că nu a fost Revoluție, a fost lovitură de stat, motivând că nicio revoluție nu este pură. Această teza ar trebui explicată sau măcar extinsă prin câteva exemple, pentru că invită concluzii dintre cele mai dăunătoare. O astfel de abordare poate induce ideea că nu merită să ne implicăm noi, societatea civilă, pentru că oricum nu putem schimba nimic, nu avem nicio putere. Un mod mai elegant de a spune că "sunt interese mari la mijloc". Pe tot parcursul cărții se simte un curent conspiraționist, sunt aruncate acronime care dau fiori (cum ar fi KGB si GRU) fără a include nicio dovadă. Este menționat în repetate rânduri celebrul dosar "Corbii". Dacă Securitatea deținea un astfel de dosar, plin cu dovezi devastatoare pentru cei vizați, de ce ar fi tăinuit atât de bine încât să ridice întrebări legate de existența sa? Dosarul este menționat drept dovada infailibilă fără a prezenta nimic din conținutul presupusului dosar, înafara declarațiilor unor foști ofițeri de Securitate.
Că tot am ajuns la dânșii, mi se pare cel puțin suspectă selectarea în proporție greu de ignorat a unor mărturii a acestor ofițeri ai fostei Securități. Declarațiile lor sunt tratate cu deplină încredere, fără urmă de circumspecție. Premisa de la care pleacă argumentația autorului este accea că, în data de 22.12.1989, Departamentul Securității Statului a fost complet destructurat, iar cadrele acestuia au predat armele și s-au întors în secțiile lor. Cu alte cuvinte, principalul organ de represiune al României comuniste, instituția a cărei singură rațiune existențială era menținerea dictatorului la putere, au predat armele și s-au întors cuminți în secții. O instituție care din 1948, timp de 41 de ani, a avut rolul de a urmări, tortura, abuza și terifia populația țării, a asistat cu mâinile în sân la pierderea puterii dictatorului - și, pe cale de consecință, a propriei puteri??
Ceea ce încearcă să facă această carte este să ne convingă că securiștii (termen pe care autorul se ferește să îl folosească în discursul său direct) nu au avut nicio implicare palpabilă în evenimentele Revoluției, că ei chiar au refuzat să intervina în represiunea protestatarilor în perioada 16-22.12.1989. Astfel, autorul evită să menționeze protestatarii timișoreni arestați și bătuți cu bestialitate de cadrele Securității. Evită să menționeze că aceste tratamente (ce se înscriu drept crime împotriva umanității) aveau ca scop obținerea unor declarații despre implicarea unor agenți străini în revolte. De asemenea, nu menționează furia generalului Iulian Vlad provocată de rapoartele agenților săi în care i se transmitea că revoltele sunt eminamente interne, că nu există influență străină. Evită să menționeze că în timpul mitingului de la București din data de 21.12.1989 existau deja protestatari în capitală care se luptau cu agenții antitero ai Securității.
Teoria potrivit căreia victimele de după 22.12.1989 ora 12:06 au rezultat exclusiv din foc fratricid mi se pare cel puțin ridicolă. Autorul dorește să-și convingă cititorii că militarii au atacat propriile unități militare...din confuzie. Au atacat sediul MApN...tot din confuzie. În categoria inexactităților intră și precizarea, în repetate rânduri, că unitățile militare au fost pregătite de luptă într-un moment în care pe tot teritoriul țării domnea pacea socială. Această afirmație ignoră flagrant realitatea, la Sibiu focurile fiind deschise la puțin timp după plecarea dictatorului, în timpul după-amiezii. Astfel de inexactități, dat fiind subiectul volumului, devin cel puțin suspecte.
Teroriștii sunt reduși la condiția de fum și oglinzi, nu au existat. Zecile, sutele de declarații ale militarilor și civililor care i-au văzut în carne și oase pe trăgătorii în combinezoane negre sunt complet ignorate. Sunt excluse mărturiile conform cărora au fost prinși teroriști ce purtau câte trei rânduri de haine (printre care și uniforme militare) și aveau asupra lor mai multe buletine pe nume diferite. "Probatoriul" prezentat în carte exclude practic toate dovezile ce incriminează Securitatea. Este ignorată problema gloanțelor dum-dum și a mai multor tipuri de gloanțe extrase de medici din corpurile victimelor, gloanțe ridicate din spitale și făcute dispărute. Toate acestea nu figurau în dotarea Armatei. Dacă toate focurile executate începând cu 22.12.1989 au provenit de la Armată, cum se face că au fost găsite muniții ce nu aparțineau Armatei?
Întrebările de acest fel sunt foarte multe, iar numărul lor crește din cauza lipsei dovezilor concludente și coroborate. Autorul ne cere să îl credem pe cuvânt, deși în text ne invită să ne tragem singuri concluziile.
Soluția dată de acest volum, a vinovăției lui Ion Iliescu și a oamenilor de la vârful FSN-ului nu este susținută de dovezi clare. Fără îndoială, Ion Iliescu reprezintă o pagină neagră a istoriei noastre și trebuie să fie tras la răspundere pentru crimele sale. Însă trebuie tras la răspundere pentru ce a făcut, pentru că pentru ceea ce nu a făcut există alți vinovați ce scapă basma curată. Soluția Iliescu este suficient de mulțumitoare pentru opinia publică, firesc furioasă pe fostul președinte, încât să treacă neobservată disculparea și imacularea Securității.
Pentru cei care, la fel ca mine, doresc să afle ce s-a întâmplat la Revoluție, acest volum nu este cheia. El este chiar periculos pentru cei care acum încep pentru prima dată să se informeze despre Revoluție. Știu că mă exprim dur, însă nu găsesc niciun alt adjectiv pentru a descrie un volum ce se străduiește cu asiduitate să spele crimele și vinovăția Securității. Lupta pentru istoria noastră este esențială pentru viitorul nostru, iar disculparea in corpore a Securității reprezintă o mare înfrângere pentru noi, cei mulți.

[Catalin Vieriu · Rating 5 out of 5]

O scriere foarte bine argumentată, un volum care face lumină asupra evenimentelor desfășurate în decembrie 1989.

Doar că trăim vremuri ciudate, în care adevărul nu mai interesează pe nimeni…

[Ciprian Bujor · Rating 5 out of 5]

Merită citit fiecare rând și este extrem de actuală având în vedere faptul că dovedește că Revoluția a fost furată după 22 decembrie 1989 de clica de agenți GRU infiltrați în România, condusă de Iliescu. Aceeași agenți și continuatorii lor care acum au ajuns să fie reactivați pentru a susține candidați precum Călin Georgescu. Arată fără tăgadă cum cei aproape 900 de morți de după 22 decembrie, precum și uciderea cuplului Ceaușescu, au făcut parte dintr-o regie care avea ca scop salvarea liderilor Armatei care până la fuga lui Ceaușescu au tras în revoluționari, ancorarea acestora și a grupei de trădători de țară, agenți ai GRU sovietic ca salvatori ai țării și chiar aducerea trupelor sovietice în România, de unde probabil nu s-ar mai fi retras. Din fericire; o mână de oameni cu verticalitate au reușit să evite măcar ultimul scenariu, în pofida eforturilor unor trădători precum Militaru și alții. De asemenea, infirmă total alegațiile lui Andrei Ursu din cărțile acestuia, care prezintă fapte alterate cu scopul de a demonstra în mod fals că vinovată de crime a fost Securitatea.

[Maddelline · Rating 5 out of 5]

Povestea unui eveniment încă neinvestigat corespunzător

[Medeea Olaru · Rating 4 out of 5]

O lectura valoroasa pentru cei interesați de perioada comunistă, felul in care aceasta s-a “incheiat” si efectele care se resimt si astazi.
4 stele pt ca a lipsit emotia.Stilul a fost cam sec,insa documentarea este fff buna

[Alex.Rosetti · Rating 4 out of 5]

"Știm cu toții că, după Revoluție, au existat numeroase situații în care factorul politic a generat o anumită conjuctură nefastă pentru ca mai apoi Justiția să fie cea care să fie arătată cu degetul. Germenii acestei realități se regăsesc atunci, în decembrie 1989." (p. 412)

Ps1. Cam clar cine a tras în noi! (pag. 246-373)

Ps2. A se completa cu serialul "Decembrie Roșu"

[Rodica Popa · Rating 4 out of 5]

Procurorul militar Catalin Ranco Pițu, care s-a ocupat de soluționarea Dosarului Revoluției - un dosar alcătuit din 3000 volume – ne prezinta o carte bazata pe declarațiile martorilor implicați in evenimente, pe articole din presa vremii, pe transcrieri ale emisiunilor de la TVR, pe baza cărora a semnat rechizitoriul împotriva unor figuri -cheie ale evenimentelor din decembrie 1989, începând cu Ion Iliescu si alți acoliți ai săi, după ce a ajuns la concluziile ca:
- „Pentru represiunea din intervalul 16-22 decembrie ii consider vinovați pe soții Ceauşescu, pe miniștrii ministerelor de forță si pe toți șefii de direcții militare. Ei sunt cei care, deținând funcțiile de comanda militara ale statului roman, au săvârșit crime împotriva umanității”. (p. 80)
- „Conform datelor oficiale, in intervalul 16-22 decembrie 1989 – ora 12.06 – totalul decedaților a fost de 153, au fost înregistrați 831 de răniți, fiind lipsiți de libertate 890 de revoluționari.
Pentru faptele lor din decembrie 1989, Nicolae si Elena Ceauşescu au plătit prețul suprem la data de 25 decembrie 1989 ”(p. 82)
- „Conținutul dosarului Revoluției demonstrează ca, începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, a fost declanșată la nivelul întregii tari o ampla si complexa acțiune de inducere in eroare ( ansamblu de dezinformări si de diversiuni ) unica in istoria națională. Rezultatul acestei situații a fost instaurarea unei psihoze a terorismului la nivelul întregii populații a României. ” (p.129)
- „Psihoza securist-terorista a stat la baza acțiunilor violente, prin folosirea de armament militar. Focul fratricid, tirurile haotice, consumul uriaș de muniție au fost efecte directe ale instaurării psihozei. In lipsa acesteia, tragediile survenite începând cu seara de 22 decembrie 1989 nu s-ar fi produs.” (p. 143)
- „Televiziunea si Radioul au accentuat psihoza. Presa scrisa s-a manifestat la fel, fără discernământ si a contribuit la accentuarea unei stări ce a frizat nebunia. Toți acești factori au cauzat tragediile existente începând cu seara de 22 decembrie 1989”. (p.237)
- „ (...) începând cu seara de 22 decembrie, timp de aproximativ o săptămână, au murit împușcate 857 de persoane, fiind rănite alte 2382 de persoane” (p. 237)
-„ Cei 857 de oameni au decedat pentru ca unii sa acceadă la putere si sa păstreze puterea, iar alții sa scape de o întemeiată si necesara judecata, ca urmare a crimelor comise” (p.370)
- „In intervalul 22-30 decembrie 1989, forțele MApN au tras aproximativ 12 600 000 de cartușe, plus sute de obuze trase cu blindatele, numeroase lovituri cu aruncătoarele de grenada (AG) si grenade de mana (ofensive si defensive). Totodată in intervalul 22-25 decembrie 1989 s-au executat 52 de ieșire cu avioane de vânătoare, 26 de ieșiri cu elicoptere militare, aparate militare de zbor care au deschis focul cu mitralierele de bord si cu rachetele aer-sol (PRND)> De la sol au fost lansate 53 de rachete antiaeriene. Acest consum uriaș de muniție, intr-un interval de opt zile, denota efectele profunde si generalizate ale psihozei teroriste ce a existat după 22 decembrie. Astfel, populația României a fost manipulata pentru a fi convinsa ca pe teritoriul României se desfășoară un adevărat război.” (p. 246)
- (...) cei care au preluat puterea au avut ca imperativ lichidarea lui Ceaușescu. De ce? Simplu! Pentru ca Ceauşescu știa totul despre ei! Un eventual proces televizat si necenzurat, urmărit de tot poporul roman si de toata presa din lume, ar fi însemnat un dezastru pentru Iliescu si ai lui.” (p. 399)
Inițial nu am vrut sa scriu o „recenzie” despre aceasta carte, cu atât mai mult cu cat alți membri ai familiei mele au făcut-o înaintea mea, dar m-am simțit „datoare” sa scriu si eu in calitate de „martor”, pentru ca eu însămi am fost o „ revoluționară”, plecata in dimineața zilei de 22 decembrie de la Institutul de Cercetări Chimice unde lucram, împreună cu alți colegi, toți tineri si idealiști, sperând imposibilul, cum era perceput la vremea aceea, căderea regimului Ceaușist si, însuflețiți de elanul popular revoluționar, ne-am îndreptat împreună cu coloane de oameni ai muncii de pe platformele industriale Semănătoarea si Grozăvești care scandau „Veniți cu noi!” către sediul fostului CC al PCR, unde am devenit, ca si ceilalți, o masa de manevra si am fi putut, ca si alții, sa ne pierdem viața.
Am fost acolo când a decolat elicopterul prezidențial.
Am fost acolo când Ion Iliescu s-a dresat mulțimii cu „tovarăși”.
Am fost acolo când masa de oameni a strigat „fără comuniști”, ca urmare a discursului aceluiași Ion Iliescu.
Am fost acolo când a început sa se tragă si ne-am culcat cu toții pe jos, eu in unicul meu pardesiu elegant de tânăr cercetător științific. Îmi amintesc si acum mirosul de praf de pusca care mi s-a întipărit in nari si in memorie.
Am fost printre cei care au intrat in CC ca sa ne adăpostim si am văzut, cu coada ochiului, de frica, tărgi cu trupuri rănite, neînsuflețite? Am fost însă „ușuiți” rapid ( de către cine?) din camerele delapidate de la parter, „tapisate” cu documente rupte si calcand pe geamurile pulverizate pentru ca, fără sa știm atunci, cei ce au orchestrat lovitura de stat aveau nevoie de noi acolo, in piață, expuși, ca sa își justifice ei acțiunile de „emanați ai revoluției”!
Am fost acolo si când generalul Gușe a spus publicului ca se așteptau întăriri pentru ca „teroriștii” se pregăteau sa atace si din aer.
Si in tot acest timp, neavând telefoanele mobile de azi si telefonul nostru fix nefuncționând la vremea aceea, nu știam cum sa îmi anunț familia care mă aștepta acasă. Cumva am ajuns la fostul hotel Union si am sunat la bunici si îmi amintesc ca bunicul m-a întrebat îngrozit de ceea ce vedea la televizor, „Unde ești, tataie? Acolo unde se trage?” Si, in toiul nopții, s-a dus, cu greu, suferea de inima si astm, sa-mi anunțe familia, pentru ca eu am rămas acolo, sucombând apelului „din inima” al noilor conducători care ne-au implorat, „Fraților, nu ne lăsați! Vin teroriștii!”
Si, in timpul acesta, fetița mea cea „mare”, de 6 ani, făcuse febra de grija mea si il întreba pe tatăl ei daca Ion Iliescu o sa fie in locul lui Ceauşescu?! Cum a înțeles un copil atât de mic ceea ce o tara întreagă nu înțelesese la ceasul acela?!
Cumva, in ajun de Crăciun, doi dintre colegii mei revoluționari au decis ca rolul meu de „Ioana d ’Arc” (chiar așa s-au exprimat) s-a încheiat si m-au condus, intr-un fel, acasă. Când am coborât din metrou, după câteva stații, ne-am frecat la ochi literalmente, „unde suntem aici”?! Trecătorii se grăbeau sa își facă ultimele cumpărături de Crăciun, aerul era curat si luminos, nici urma de praf de pușca, de teroriști...si din ce „iad” veneam noi! Greu de explicat, dar si mai greu de înțeles...si, după atâția ani, cu toate ca „blestemul s-a rupt”, nu suntem mai înțelepți si vinovații nu au plătit pentru crimele gratuite comise împotriva unor oameni nevinovați, care aveau mari speranțe intr-un viitor mai bun si o viată mai frumoasa care li se așternea înainte...
Autorul acestui volum mai precizează spre final:
„In legătură cu uriașa inducere in eroare am fost întrebat daca in prezent este posibila repetarea situației. Din păcate, apreciez ca răspunsul este afirmativ. Nu doar in Romania ci aproape peste tot in lume numărul critic de analfabeți funcționali a fost atins de mult timp. Totodată, tehnicile si mijloacele actuale de manifestare in masa le sunt net superioare celor din decembrie 1989. Cred ca prin intermediul telefoniei mobile, de exemplu, daca se dorește, masele pot fi manipulate pentru cele mai ilogice comportamente.” (p. 373)
Alegerile prezidențiale din Romania anului 2024, la 35 de ani de la revoluția căreia „i s-a suprapus din mers, o lovitura militara” (p.415), o demonstrează cu brio.

[Marin · Rating 4 out of 5]

Cartea scrisă de procurorul militar Cătălin Ranco Pițu, fost șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General și autorul rechizitoriului inițial din Dosarul Revoluției, este un strigăt al neputinței. Fără pretenții literare, lucrarea se impune prin forța documentării și dramatismul mărturiilor, aducând în prim-plan adevăruri greu de contestat și greu de suportat.
Personaje-cheie din fosta și actuala putere au făcut — și continuă să facă — tot posibilul ca procesul Revoluției să nu aibă loc.
Iliescu și ceilalți autori ai loviturii de stat nu vor ajunge în fața instanței, pentru că acest lucru ar sparge bula mitului „teroriștilor” – mit prin care s-a reușit manipularea revoltei populare, confiscarea puterii și instaurarea unei conduceri inițial pro-sovietice („Nu ne vindem țara”, „democrație originală” etc.), apoi a unei semi-democrații controlate din umbră de baronii PSD/PNL, cu sprijinul milionarilor dependenți de aceștia și al serviciilor secrete.
Cartea se bazează pe citate din depoziții oficiale și mărturii ale celor implicați direct în evenimente evenimentele din 1989, relevând crudul adevăr: Iliescu și gruparea sa pro-sovietică poartă vina pentru moartea și rănirea a mii de oameni nevinovați în decursul loviturii de stat prin care au preluat puterea în decembrie 1989.
Autorul susține, cu argumente solide, că gruparea condusă de Ion Iliescu a profitat de haos, a alimentat deliberat psihoza „teroristă” și, prin manipulare și diversiune, a reușit să capete legitimitate și să pună mâna pe putere.
Ulterior, au șters urmele și au reușit să amâne, practic la nesfârșit, trimiterea în judecată a celor vinovați pentru crimele comise.

Pițu nu e scriitor — stilul e greoi și uneori repetitiv. Cu toate acestea, mărturiile șocante și relevante, comentariile pertinente, creează un impactul covârșitor.
Concluzia, cunoscută și din alte cărți, interviuri, filme etc., e clară: după zborul elicopterului de pe clădirea CC în 22 decembrie 1989, armata și securitatea l-au acceptat fără ezitare pe Iliescu ca noul conducător al țării.
Acesta și grupul lui pro-sovietic au organizat cu cinism diversiunea cu „teroriștii”, care a dus la haos și victime nevinovate. (Când i s-a spus că mor oameni nevinovați, unul dintre generali a declarat, cu un cinism revoltător: „La război, ca la război.”)
Autorul prezintă legăturile pe care Iliescu și cei din grupul său le-au avut cu sovieticii înainte de ’89, dar nu susține teza implicării directe a URSS în operațiunile de diversiune.
Cunoșteam multe dintre evenimentele redate în această carte, dar am retrăit dureros cinismul, manipularea unei întregi țări și tragediile rezultate.
Unele aspecte prezentate mi-au fost însă noi, cum ar fi:
• Zgomotele care i-au înspăimântat pe cetățenii prezenți la manifestația organizată de Ceaușescu pe 21 decembrie 1989, în București, au fost produse de autospeciale ale unui serviciu al armatei care se ocupa cu războiul psihologic. Aparent, acestea au fost folosite pentru contracararea busculadei create de persoane care provocau panică prin înțeparea participanților.
Mi se pare cel puțin ciudată ideea de a folosi astfel de autospeciale — care nu aveau cum să calmeze situația — și care, de fapt, au dus la eșecul mitingului și la începutul demonstrațiilor anti-ceaușiste din București.
Nu reiese clar cine au fost cei care au creat și amplificat panica.
• Tinerii care au murit la Dalles, după manifestație, au fost loviți de un camion al cărui șofer fusese rănit în cap cu o cărămidă aruncată de un „revoluționar”. Un accident tragic, primul din multele care aveau să urmeze — nu o crimă.
• Misteriosul Rombac care a aterizat la Sibiu pe 21 decembrie 1989 a transportat un comando de la Batalionul 404 „Cercetare-Diversiune”. Niciunul dintre membri nu a dezvăluit anchetatorilor misiunea pe care o îndeplineau.
• Deși ulterior au negat, în data de 23 decembrie 1989, FSN-ul a cerut intervenția trupelor sovietice, intervenție care s-ar fi produs dacă generalul Gușă, Șeful Statului Major, nu s-ar fi opus. Cartea prezintă mai multe mărturii, inclusiv ale unor ofițeri împuterniciți să mențină legătura la frontieră cu omologii lor sovietici.

[Irina · Rating 3 out of 5]

O carte interesantă - mereu sunt în căutarea unor perspective noi asupra evenimentelor șocante din timpul Revoluției. Am citit toate volumele scrise de Grigore Cartianu pe această temă și mi-au plăcut foarte mult. După ce am terminat această carte, simt că ar trebui să le recitesc pentru a înțelege mai bine... ce credeam că înțelesesem.

Ca să fiu sinceră, cartea nu mi-a făcut plăcere. Este plină de repetiții - mărturii reluate obsesiv de la numeroși martori din Armată și nu numai. Înțeleg intenția autorului, voia probabil să sublinieze cât mai clar anumite aspecte, dar mie mi s-a părut obositor și prea insistent. Cu fiecare mărturie nouă, nu puteam să nu mă gândesc câte alte versiuni și "amintiri" diferite or mai exista...

În plus, stilul autorului nu mi-a fost pe plac - un ton condescendent și arogant, de parcă doar el ar fi înțeles adevărul, iar restul n-au făcut decât să se înșele sau să mintă.

Totuși, cartea are un merit important: scoate în evidență, destul de convingător, că nu au existat „teroriști-securiști”, ci că după 22 decembrie a avut loc o lovitură de stat orchestrată de Iliescu și apropiații lui, mulți dintre ei cu legături vechi cu KGB-ul. Poporul român a fost manipulat să creadă în existența unor „draci” invizibili care le otrăveau apa și trăgeau haotic - totul pentru a justifica preluarea puterii de către noii lideri. Morții de după Revoluție au fost, în viziunea autorului, necesari pentru a crea impresia că cei care au preluat puterea erau singurii capabili să salveze țara de „teroare”.

Se arată cum Armata și MApN au trecut imediat în subordinea lui Iliescu, devenind loiali acestuia. Iar victimele Revoluției au rezultat, de fapt, dintr-un foc fratricid, între unități militare și oameni înarmați, aduși într-o stare de psihoză generalizată.

Totuși, rămâne o mare întrebare nerezolvată: ce au făcut, de fapt, Securitatea și securiștii în acele zile? Un aparat atât de mare și de puternic în timpul lui Ceaușescu pare aproape absent din această narațiune. Autorul revine obsesiv la teoria sa principală, dar lasă multe întrebări fără răspuns.

În concluzie: greu de citit, interesant ca punct de vedere, dar, paradoxal, am rămas tot cu impresia că nu știu mare lucru. Cred că o să recitesc Cartianu...

ps. FUCK Ion Iliescu!

[Ana-Maria Bujor · Rating 4 out of 5]

Cand sa zic si eu ca am inteles ceva din Revolutie, iar sunt confuza. Citisem anterior cartile lui Andrei Ursu si mi s-au parut bine argumentate. Acum mi se ofera o alta varianta, iarasi bine argumentata.
Si cum tocmai am terminat de citit si o carte despre mineriade, se si leaga unele lucruri.
Si faptul ca Iliescu va muri linistit in patul lui e un esec al societatii romanesti.

Revenind la carte, premisa principala esta ca majoritatea mortilor revolutiei au fost cauzati de foc fratricid pe baza dezinformarii voite a lui Iliescu si a clicii din jurul lui. Inca am multe intrebari (cum de s-au organizat asa de competent tinand cont ce amator a fost totul la mineriade? securitatea ce facea in acest timp? Cum de a cooperat asa de repede toata armata cu ordine dubioase tinand cont ca Militaru nu era popular sau respectat? Cine s-a ocupat de tintele fictive de pe radare? De simulatoarele din Bucuresti?). Pe de alta parte, intr-o carte de aceste dimensiuni, doar starnesti curiozitatea, nu ai cum clarifica tot.

Voi reveni la cartile lui Andrei Ursu sa compar explicatiile, mai ales unde se descriu aceleasi incidente. Poate ma lamuresc mai bine. Pana atunci raman amandoua cu rating mare, oricum mi se pare important sa discutam subiectul cat de mult. Pana la urma, nu se contrazic in totalitate, ambele resping imixtiunile straine, ambele recunosc prima parte a evenimentelor ca fiind o revolutie adevarata.

As fi dat poate 5 stele, dar ocazional cand se vorbeste de critici sau oameni cu pareri contrare, se recurge la ad hominem si nu neaparat la contraargumente. Si desi inteleg instinctul, nu ma ajuta ca cititor.

[Delia Nechifor · Rating 2 out of 5]

„Ruperea blestemului” este o carte care aduce în prim-plan detalii importante despre Revoluția din 1989, detalii care, de multe ori, lipsesc din manualele școlare sau din relatările oficiale. Se simte că autorul a dorit să ofere o perspectivă mai profundă asupra evenimentelor și să adune informații care să lămurească ce s-a întâmplat de fapt în acele zile. Din acest punct de vedere, lectura este valoroasă și reușește să deschidă ochii cititorului asupra unor aspecte mai puțin discutate.

Totuși, nu pot să nu remarc faptul că stilul în care este scrisă cartea nu este cel mai ușor de urmărit. Autorul nu este scriitor de profesie, iar asta se simte: multe relatări se repetă, iar narațiunea devine pe alocuri greoaie și obositoare. În loc să existe o structură clară și fluidă, uneori informațiile sunt reluate în mod aproape identic, ceea ce poate diminua plăcerea lecturii.

Cu toate acestea, consider că valoarea cărții nu stă în frumusețea scriiturii, ci în conținut. Este o lucrare care, în ciuda imperfecțiunilor stilistice, aduce un plus de înțelegere față de ce ni s-a predat la școală. Pentru cititorii interesați de istoria recentă a României, „Ruperea blestemului” poate fi un instrument util și revelator.

[AlinaG · Rating 4 out of 5]

Tot ce ține de Revoluția din ’89 și perioada comunistă m-a fascinat dintotdeauna, probabil tocmai pentru că nu am trăit acele vremuri — și nici nu mi-aș fi dorit. Cartea oferă o perspectivă complet diferită față de tot ce am întâlnit până acum. E ca și cum cineva îți ridică un văl de pe ochi și, brusc, vezi lucrurile altfel.
Lectura mi se pare extrem de valoroasă, pentru că mă face să conștientizez cât de ușor se poate manipula opinia publică și cât de periculoasă poate deveni o astfel de manipulare. Dacă atunci, cu mijloace de comunicare rudimentare, un grup restrâns de oameni a reușit să inducă o psihoză colectivă care a dus la un foc fratricid generalizat în multe zone ale țării, îmi imaginez ce s-ar putea face astăzi, cu tehnologia și influența mediatică actuală. (O! dar stim deja, avem anul 2024 ca referinta)

"Tradarea este biserica iadului"

"Libertatea dobandita prin sange este libertate demonica"

"...istoria ne invata ca, ori de cate ori marile puteri au convenit asupra destinului unor tari mici, vointa lor s-a implinit pana la urma."

[Ion Irinel · Rating 4 out of 5]

Este prepponderent o colectie de declaratii (probabil in justitie) ale participantilor la revolutie. Dezvaluie si probeaza lucruri interesante:
*ca Iliescu a fost omul rusilor la revolutie si in continuare; ca a promovat in armata (Ministrii, diversi comandanti de varf) si diverse servicii doar fosti agenti rusi GRU etc.
*ca Ceausescu a fost omorat pe repede inainte tocmai pentru a i se inchide gura si a nu dezvalui informatiile existente despre cei care au furat revolutia (Iliescu, Brucan, Gelu Voican etc); probele existente au fost distruse ulterior de catre acestia si faptele reprobabile ale lor tainuite;
*panica si informatiile false despre asa-zisi teroristi disfuzate la TVR si nu numai de Iliescu &co. pentru a sadi panica, a crea confuzie si in felul asta a le servi acapararii puterii la nivelul de varf al tarii. Asta a dus la numeroase atacuri intre diverse ramuri de armata si ale serviciilor de forta, inclusiv cu civili inarmati. Au rezultat astfel numerosi morti si raniti.

[Barac Costin]

O carte care se inscrie in politica de demonizare a urmasilor pcr de la conducerea Romaniei. De ce nu este arestat Iliescu?. Oare, astfel am fi convinsi despre ilegitimitatea actualului regim politic ! Am mari indoieli asupra adevarului din declaratiile unor martori, ma refer aici la capitolul referitor la diversiunea radio electronica, martori care probeaza minciuna fie prin necunoastere fie prin slaba pregatire. Autorul nu s-a documentat asupra functionalitatii sistemelor Almaz, si nici nu avea cum, dealtfel! In orice caz, astazi resimtim mercurialul propagandistic rusesc prezent in societatea noastra , up- gradat corespunzator, cu efecte care dau de inteles ca nu am iesit niciodata din sfera de influenta a Rusiei. Ce blestem? Pentru mine aceasta carte imi intareste convingerea ca procesul politic inceput in 22 12 1989 este ilegitim.

[Luminita Szen · Rating 5 out of 5]

Foarte interesanta cartea, orice roman interesat de ce s-a intamplat la Revolutia din 1989 ar trebui sa o citeasca. Trist cum dorinta romanilor de a scapa de comunism a fost deturnata si furata, pentru ca tot oameni din structura ceausista sa ajunga la putere. Revolutia s-a transformat intr-o lovitura de stat data de Iliescu si generalii din MAPN afiliati lui. Ei au inventat si alimentat dezinformarea si psihoza teroristilor, pentru a-si consolida puterea in stat. Si asa oameni nevinovati au murit sau au fost raniti. Si Iliescu nascut in 1930 inca traieste linistit, nefiind condamnat pentru ceea ce a organizat atunci. Si va muri linistit, pentru ca asta e gradul de coruptie al structurilor statului.

[Poncea Alexandru · Rating 1 out of 5]

E o carte de toată jena în condițiile în care autorul a avut acces la toate resursele publice, dar a ales să le aleagă numai pe cele favorabile ideilor domniei sale, fără a ține cont de declarațiile celor răniți și familiilor acestora, de declarațiile ofițerilor din armată însoțite de probe solide evaporate pe parcurs, de indiviți înarmați capturați și eliberați ulterior pe motive uluitoare ce țin de filmele de comedie de pe vremuri cu Luis de Funes pe care procurorii români care au instrumentat cazul le-au ignorat în aceeași măsură. Trist...

[Ovidiu Cladoveanu · Rating 5 out of 5]

O carte care deschide perspective si reuseste sa ofere concluzii atat generale cat si legate de momentele esentiale ce au marcat momentul decembrie '89. Foarte bogata in detalii bazata pe marturii si date colectate, nu din pareri subiective.

[Richard M. · Rating 5 out of 5]

Genul de lectura la capătul careia te enervezi. O analiză metodica, lucida, documentata a tuturor factorilor implicati in evenimentele haotice din decembrie '89 care mie personal îmi lămurește multe din nebuloasele acelor zile.

[Lucian Stănescu · Rating 4 out of 5]

cartea convinge, aducând multe dovezi concrete. prea multe, poate, pe alocuri fiind foarte repetitivă, dar înțeleg scopul. domnul pițu nu e un mare scriitor, formulările sale fiind adesea greu de digerat, dar nici nu trebuie să fie. în orice caz, o carte document, de citit și analizat.

[Amalia Constantin · Rating 5 out of 5]

O lectura edificatoare: o perspectiva onesta și coerenta asupra revolutiei romane, exprimata prin marturii cutremuratoare ale celor implicați.

[Roman Cezar · Rating 5 out of 5]

Probabil cea mai documentată carte despre ce s a întâmplat în România în 89 și cum securiștii și generalii au furat puterea …

[Lucky Cromax · Rating 1 out of 5]

Users Bongobongo and Irina Neacsu wrote far better reviews than I could write.

[Paul · Rating 5 out of 5]

Îți deschide ochii și aprinde pofta de cunoaștere.

[Dori]

I just can’t do nonfiction…. dnf

[Andrei Micuda · Rating 5 out of 5]

O carte de neratat pentru oricine dorește să afle (o parte) din adevărurile zilelor de final de decembrie 1989.

[Mihaela Andreea · Rating 4 out of 5]

💣Am făcut cunoștință cu procurorul Cătălin Ranco Pițu în decembrie anul trecut, prin cartea sa despre mineriadă, în care am aflat și despre "Ruperea blestemului".

💣În contextul în care încrederea în judecători și procurori este afectată și intens dezbătută, cărțile lui arată că mai există oameni corecți, inspirați, înțelepți și muncitori, dedicați în lupta pentru dreptate.

💣Cât despre carte, la fel ca și în cealaltă, autorul susține ipotezele cu fapte și dovezi bine argumentate, iar "Ruperea blestemului" își conduce cititorii mai aproape de aflarea adevărului.

💣"Atunci când dictatura este un fapt, revoluția devine un drept." (Victor Hugo)

[Ionuț · Rating 3 out of 5]

O lectură necesară. Din păcate limbajul domnului procuror lasă de dorit, pe alocuri, pe lângă glumele nesărate introduse neinspirat…