Fracturi

by Mihail Victus

✪ Laureat al Premiilor literare „Cristian Săileanu” pentru romane publicate în anul 2019, alături de Octavian Soviany și Sorin Delaskela
✪ Nominalizare Cele mai bune cărți ale anului 2019 | Agenția de Carte

„Debut îndelung amânat, care poate fi citit în două registre: a) fals roman psihologic de suspans; b) joc pur literar în care nimeni și nimic nu e de încredere, nici măcar autorul.”

Totul pornește dintr-un episod brutal, în centrul Bucureștiului: o mașină intră în plin într-un grup de pietoni. Printre supraviețuitori se află un manipulator media, care fuge de la locul accidentului. Dar vinovăția îl urmărește, iar insomniile îl împing spre familia uneia dintre victime, aflată în comă. Se prezintă drept un vechi prieten – prima minciună dintr-un șir ce-l va forța să jongleze cu adevărul, să inventeze relații și să înfrunte consecințe.

Genres: Romanian Literature

176 pages, Paperback

Published October 9, 2019

About the author

Premii proză: Marin Preda, Ioan Slavici, Mihail Sadoveanu, Radu Rosetti, Alexandru Odobescu (retras pentru neparticipare la premiere), Helion, Vasile Voiculescu (retras pentru neparticipare la premiere), Moștenirea Văcăreștilor, Bogdania, Cristian Săileanu (romanul „Fracturi”), Premiul pentru proză al revistei Ateneu, Premiul pentru proză al revistei Tribuna. Finalist Cartea anului (Agenția de Carte) cu romanele „Fracturi” (2019) și „Toate păcatele noastre” (2021), nominalizat la Tânărul prozator al anului 2021, inclus în proiectul 100 Absolut Artists.

„Unul din cei mai dotați prozatori contemporani.” Radu Aldulescu

Reviews

[Pavel Nedelcu · Rating 5 out of 5]

DESPRE MINCIUNA DIN FICȚIUNE, ÎN FICȚIUNE



S-a vorbit mult, în recenziile pe care am avut ocazia să le citesc, despre acest roman ca fiind un thriller psihologic. Probabil a și fost încadrat astfel de către autor din două motive: categoriile acceptate și recunoscute de public pentru a clasa cărțile sunt puține, nu ai prea multe posibilități. În al doilea rând, o etichetă de genul are toate șansele să atragă publicul. Se cunosc topurile preferințelor cititorilor în ce privește genurile produsului-carte: evident, aproape niciodată ficțiunea literară nu se află pe primele locuri.

Însă faptul că romanul prezintă toate elementele unui thriller psihologic nu ar trebui, totuși, să ne facă să îl confundăm cu un film de acțiune: deși promovarea se bucură și de un trailer pe YouTube (un trend destul de recent, acesta, care apropie mai mult decât ar fi necesar cinematografia de literatură). Poate că, pentru cinematografie, aceste etichete (thriller, mystery, etc.) funcționează mult mai bine.

Dar ni s-ar putea răspunde că, înainte ca cinematografia să devină trend, aceste etichete se aplicau cărților. Perfect adevărat, însă dacă astăzi auzim cuvântul „thriller”, „mystery” sau „science-fiction”, câtor dintre noi ne-ar veni în minte, ca primă opțiune, o carte, și nu un film? Tendința de a eticheta cărțile în felul ăsta a pieței de astăzi reduce mult adevăratul scop al unei cărți, îl camuflează sub alte categorii, mai ales când este vorba despre literatură - pe care nu o mai vrea nimeni pe raft, pentru că, fiind (prea?) pretențioasă, nu se mai vinde. Și aici închei prelegerea inițială și mă concentrez pe carte.

Mihail Victus cunoaște piața foarte bine pentru a îndrăzni să o provoace tocmai acolo unde ea nu ține. Aici avem de-a face (și) cu un joc literar, deloc greu de observat dacă suntem dispuși să citim cu atenție: confesiunea personajului nostru principal ne dă motive să ne îndoim de veridicitatea ei la fiecare pagină. Continue sunt reinterpretările faptelor, reluarea acelorași scene pentru a le privi din alt unghi, care ne dezvăluie mereu alte adevăruri. Putem pune mâna în foc, la sfârșitul confesiunii, că mărturia scrisă este, într-adevăr, ceea ce s-a întâmplat?

Protagonistul și-a pierdut, până la acel punct, întreaga credibilitate. Dacă luăm în calcul (și trebuie neapărat să o facem) că manuscrisul a fost copiat și modificat pe alocuri, întâi de un proprietar de hotel, apoi de editura la care, într-un sfârșit, a ajuns... cine mai poate băga mâna-n foc că ceea ce s-a scris (/citit) este adevărata versiune a faptelor?

FRACTURI e o ocazie perfectă pentru autor de a reflecta asupra gradului de adevăr pe care arta de a scrie îl presupune. Ce este adevărat și ce nu atunci când un scriitor creează? Apoi, avem nevoie de a ști exact ce s-a întâmplat pentru a ne putea bucura de literatură? Sigur că da, vor sări cei care vor mereu să afle ce dumnezeu s-a întâmplat până la urmă pentru a putea închide ochii liniștiți noaptea, sigur că avem nevoie să cunoaștem Adevărul! Și totuși, fiecare operă literară este o minciună. Totul e ficțiune, nu? O reprezentare a imaginației.

Iarăși, s-ar putea obiecta că afirmația asta nu-și are rostul aici, pentru că e evidentă pentru orice carte de ficțiune. Consider însă că trebuie menționată atunci când autorul, ca în cazul acestui roman, o dezvăluie și o exploatează chiar sub ochii noștri. Nu și-ar fi avut rostul, spre exemplu, dacă finalul ar fi fost diferit. Și dacă unele pasaje presupus adresate destinatarului (sora lui Damian) nu ar suna de parcă i-ar fi adresate cititorului în general, nu doar al manuscrisului din ficțiune, ci și al cărții din afara ficțiunii.

Dureri de cap? Dacă alegi, ca cititor, să ignori acest joc, nu va trebui să le ai. Poți fi mulțumit cu nivelul de thriller psihologic, de acțiunea pe care a conținut-o cartea, de un stil de a scrie perfect cântărit, cursiv, recreativ. Spoiler: este o capcană! Ți se atrage atenția în această direcție, ești manipulat în timp ce citești despre manipulare.

Scriitorul e conștient că trebuie să scrie într-un anumit mod pentru a continua să rămâi alături de el, angajat în citire „atâta cât să ai răbdare să citești în continuare, în loc să faci caietul bucățele și să-l arunci la gunoi”. Iar tu continui să urmărești acțiunea spunându-ți: Acum sigur am înțeles, asta sigur e așa, altfel nu are cum să fie! Ei bine, nu e chiar așa.

Nu e, de fapt, nicicum, pentru că, dintr-un manuscris în care nu se poate avea încredere, singurul lucru pe care ar trebui să-l reținem este tocmai acest aspect: că nu putem avea încredere! Cui îi pasă ce s-a întâmplat cu protagonistul până la urmă? Suntem, oricum, siguri că protagonistul a existat într-adevăr? Nu cumva managerul hotelului a inventat totul? Până la urmă, manuscrisul nu poartă nicio altă semnătură.



Iată o temă pe care, probabil, cititorii ar trebui să o ia în calcul înainte de a eticheta cartea ca pe un thriller psihologic și... cam atât. Este, într-adevăr, o carte despre minciună. Dar analiza minciunii pleacă de la un fapt oarecare (mai mult sau mai puțin obișnuit) amplificânduse din ce în ce mai mult, până la punerea în discuție a actului în sine de a scrie, alături de relația dintre manuscris și creatorul său, și cea dintre manuscris și cititor.

Iată de ce romanul lui Victus merită, de fapt, citit. Pentru că, dacă ar fi doar un thriller psihologic și atât, cititorul nu ar avea, la sfârșit, senzația că nu a înțeles totul - sau că nu a înțeles mare lucru.

[Iulia · Rating 4 out of 5]

"Nimeni nu cunoaște pe nimeni cu adevărat" și 170 de pagini care se parcurg relativ ușor. Un scenariu clădit pe manipulare, prefăcătorie și minciuni, un antierou care își declara faptele cu seninătate și un sfârșit care rezolvă totul și nimic. Iatã o lecție despre consecințe și despre
cum avem tendința sã ignorăm, sã ascundem sub preş sentimentele capabile să ne aducă neplăceri. M-a surprins plăcut Mihail Victus, pentru o primã întâlnire a fost excelent 😊

[Dragos C Butuzea · Rating 4 out of 5]

pentru că mi-am propus să mai culeg uneori și câteva romane scrise de autori români, am început cu un autor tânăr, care-a debutat anul trecut la editura vremea, la a cărei lansare am și participat.

un om își scrie într-o cameră de hotel o tragedie la care a participat: un alt om a avut un accident din cauza lui, așa că e un prilej...
http://chestiilivresti.blogspot.com/2...

[Irina Groza · Rating 5 out of 5]

Mihail Victus a debutat cu un roman care are ca personaj principal un bărbat conflictual, care dă cîteva vieți peste cap din cauza lipsei sale de caracter. Treptat, printr-o confesiune complicată, încărcată de vinovăție, fracturile devin vizibile, ireparabile. Un debut aparte, cu o poveste tensionată, plasată în România zilelor noastre.

[Elena Druță · Rating 4 out of 5]

Foarte bine sunt expuse lamentările şi trăirile contradictorii. Confesiunea personajului este greu de acceptat, dar atât de reală.
Recenzia, aici.

[Mihail Victus]

RECENZII:

✪ „E o carte incomodă pentru cei care vor să vadă doar partea roză a realității, căci spulberă tranșant orice fel de iluzii clădite cu grijă.” FILME-CĂRȚI: https://filme-carti.ro/carti/fracturi...

✪ „Mihail Victus debutează cu o carte captivantă în cel mai diferit mod cu putință.” CONFESIUNI DIN TAXI: https://confesiunidintaxi.ro/fracturi...

✪ „Una dintre cele mai bune cărți pe care am avut ocazia să le citesc anul acesta și una dintre cele mai bune cărți autohtone pe care am avut ocazia să le citesc vreodată. LUIZA POTECA: https://luizacomenteaza.eu/2020/07/23...

✪ „Dincolo de stilul captivant de scriere, personal îmi doresc să felicit autorul pentru maniera îndrăzneață în care a ales să își construiască povestea.” ANCA ȘI CĂRȚILE: https://ancasicartile.ro/fracturi-mih...

✪ „La o primă vedere pare un soi de roman polițist, dar este de fapt un roman fascinant despre trezirea conștiinței.” CĂRȚI, CAFEA ȘI TUTUN: https://carticafeasitutun.ro/10-carti...

✪ „De remarcat faptul că, deși la debut, Mihail Victus a reușit să scrie un roman amplu, nu atât ca dimensiune, cât mai ales ca încărcătură de fapte și trăiri relatate...” CRONICILE RAI: https://cronicilerai.blogspot.com/202...

✪ „Este o carte pe care am citit-o repede pentru că m-a ținut în suspans, cu dorința de a afla ce se întâmplă cu personajul după fiecare decizie pe care o ia.” BOOKNATION: https://booknation.ro/recenzie-fractu...

✪ „Un roman psihologic captivant despre manipulare.” DELICATESE LITERARE: https://www.delicateseliterare.ro/fra...

✪ „O poveste ingenioasă despre felul cum minciuna subminează realul.” DIANA ALZNER: http://dianaalzner.blogspot.com/2019/...

[Diana Matei · Rating 5 out of 5]

Un roman viguros, prin care Mihail Victus a reușit să introducă în literatura contemporană un personaj memorabil. Pentru mine, ”Fracturi” a fost o aventură psihologică, parcursă cu emoție și curiozitate.

[Raluca Nicula · Rating 5 out of 5]

Un debut in forta al lui Mihail Victus! Scriitura la obiect, aerisita si asezata ii da un plus de valoare! Povestea te prinde si te ține în gardă de la început până la sfârșit, astfel că e de la sine înțeles că nu poți lăsa cartea din mână. Excelent!

[George Hertoiu · Rating 5 out of 5]

Am rămas plăcut impresionat, mi-a plăcut această carte, un roman scris foarte bine, ușor de citit, o carte captivantă, nu pot decât să vă felicit, mai rar o carte de debut așa de bună. Un scriitor care promite foarte mult. Aștept cu mare interes următoarele cărți.

[Oti · Rating 5 out of 5]

Și această carte, ca în cazul romanului ”Destrămare” de Sorin Delaskela, mi-a atras atenția după ce am văzut că a urcat pe podiumul Premiilor Cristian Săileanu pentru romane publicate în 2019, alături de ”Micul saturnian”, semnat de Octavian Soviany.
La prima vedere, ”Fracturi” poate să pară un thriller, din cauza subiectului. Un manipulator media, un atentat cu mașina… Dar, pornind de la aceste elemente, Mihail Victus propune o confruntare a minciunii, a lipsei de onestitate, a vinovăției. Este un roman scris foarte bine, captivant.
4.5 stele pe care le rotunjesc la 5, pentru că m-a surprins, cu atât mai mult cu cât este un debut.

[Monica Tonea · Rating 4 out of 5]

Erou principal detestabil, bine conturat de Mihail Victus, te împinge să dai paginile una după alta pentru a afla cât de departe poate merge un individ pentru a-și duce la bună îndeplinire planurile. Intrigant e și modul în care a ales naratorul să-și spună povestea, tonul confesional nefiind neapărat în favoarea lui. Se căiește sau nu? Redă adevărul sau o realitate subiectivă? Sunt sigură că e interpretabil și că răspunsurile la aceste întrebări depind de filtrul prin care trec cititorii evenimentele desfășurate în manuscrisul lăsat în urmă de protagonist. Sau nu de el. Alte necunoscute se adună înspre final și asta nu știrbește calitatea scriiturii, dimpotrivă, sporește suspansul.

[Suzănica Tănase · Rating 5 out of 5]

Mi-a plăcut Fracturi și m-a prins destul de repede subiectul cărții și stilul scriiturii. Recunosc că personajul principal m-a înfuriat și chiar frustrat de multe ori și doar finalul m-a ajutat să-l “iert”, ceea ce face din cartea lui Mihail o carte foarte bună; tocmai implicarea mea sufletească, zbaterea mea emoțională ca cititor face ca Fracturi să rămână agățată în minte mult după ce am pus cartea de-o parte.

[Cristian · Rating 3 out of 5]

3.5 de fapt. Ma asteptam la un thriller si asta voiam sa citesc, dar e un thriller fals. Nu ma prea omor dupa cartile de genul asta care dau impresia ca sunt ceva si cand citesti iti dai seama ca sunt altceva. Uite de-aia o notez cu 3 stele, minimul pe care il pot da cand o carte este scrisa bine dar nu imi place subiectul sau alte detalii. Voi citi si noul roman al lui Mihail Victus, de aceasta data fara sa am asteptari. Mi-au placut povestirile lui din antologia Treisprezece.

[Ramona Boldizsar · Rating 3 out of 5]

Aici: https://ramona.boldizsar.ro/fracturi-...

„“Fracturi” este un roman psihologic simplu cu o poveste destul de întâlnită: un personaj arogant, cinic, începe să scrie o “scrisoare” în care să își explice acțiunile și comportamentul unor persoane care par să fi stârnit în el un soi de scânteie a moralității până atunci complet absentă (aici voi mărturisi că mi-a plăcut foarte mult începutul și primele 20-30 pagini sunt preferatele mele). În urma unui accident din care personajul nostru a evadat într-un mod lipsit de etică, acesta nu pare a fi consumat tocmai de remușcări, ci începe o autoanaliză la rece asupra propriei persoane, căzând astfel într-o atitudine destul de intuitivă: aceea a unui personaj care se critică singur din punct de vedere rațional, recunoscând tototdată că nu simte nicio remușcare și autodenunțându-și caracterul defectuos & oportunist (ceea ce nu-l oprește adesea de a semnala dualitatea bine-rău care caracterizează ființele umane, un lucru pe care cred că-l face într-un mod seducător). Sunt mai multe scene destul de clișeice în carte: antreprenorul fără suflet, scena extraconjugală în care avem parte de niște descrieri ale personajului feminin destul de aride (de asemenea, dintr-o perspectivă masculină și ea destul de tipică), tipologii de personaje care nu ies din schema și jocul lor psihologic, devize existențiale specifice unor anumite situații, trecutul tragic și cinic al personajului principal și așa mai departe.“

[Roxana Ruscior · Rating 4 out of 5]

Mi-a plăcut acest roman psihologic, în special pentru că este scris sub forma unei confesiuni. Este adevărat că unele scene mi s-au părut forțate și prea puțin credibile, dar pentru un debut mi se pare foarte bun. Finalul a fost previzibil, am intuit de la început adevărul, dar a salvat povestea, pentru că orice alt final ar fi fost nepotrivit.

[Mafi Zis Amețita Aka Cristina · Rating 2 out of 5]

2,5⭐așteptările mele au fost ridicate nerealist, după ce i-am citit proză scurtă din Treisprezece și totuși nu-mi pierd interesul pt noua apariție de la Litera😋

[Flø]

Când am citit romanul, dacă nu aș fi fost pe deplin conștientă că am în mână proza unui autor autohton, aș fi zis că e traducerea în română a unui text scris de un coleg de condei de-ai lui John Irving sau Raymond Chandler.

Ce vreau să zic e că nu prea găsești ceva similar în literatura română contemporană. Mihail Victus are „culoarul” său, pe care și l-a săpat și apoi consolidat pe parcursul a mulți ani de timp și exercițiu dedicat deopotrivă scrisului și lecturii. Atât investiția în acest sens, cât și respectul pentru literatură sunt reflectate în scriitura sa.

Deși e un roman scurt (176 pagini) care se citește destul de rapid, are o anumită amplitudine și cred că e dificil să-ți placă „Fracturi” dacă nu îți place ficțiunea literară în general. În plus, consider că nu oricine poate rezona cu stilul autorului, atât timp cât nu e cu adevărat un cititor pasionat.

Așadar, e o carte bine scrisă, rece, calculată, totodată cu o consubstanțialitate de sine stătătoare, nealterată de implicarea autorului, care tratează minuțios paradigma manipulării și, cu un anumit rafinament atent dozat, abordează tema mai amplă a minciunii. Sunt fracturi pe care le poți reuni convergent într-un mozaic, sau simple cioburi pe care le poți lăsa să cadă pe lângă tine. Totul depinde de cititor, asta mi-a plăcut îndeosebi la roman, faptul că e deschis la comunicare, nu e un produs literar inert, ci îți îndeamnă mintea la angrenare în poveste.

Am remarcat vreo două truisme, însă ceva îmi spune că erau necesare pentru conturul personajului și, în orice caz, nu e nimic de calibrul care să fractureze :) percepția cititorului uzual.

[Dragos Dutulescu · Rating 4 out of 5]

Am citit mai intai Toate păcatele noastre si poate ca tocmai din cauza asta am tot avut tendinta sa fac comparatie intre cele doua romane.
Mi-a placut Fracturi.
Se spune ca "minciuna recunoscuta este pe jumatate iertata", dar nu cred ca este cazul acestei confesiuni. Fracturi pare a fi un journaling cu rol terapeutic facut de personajul principal care a pierdut definitiv contactul cu realitatea, pe care a reusit sa o modeleze prin minciuna catre o realitate proprie, confortabila.
Niciunul din detaliile prin care Mihail Victus a incercat sa ma/ne faca sa avem putina compasiune pentru personajul principal (trauma dim copilarie, orfelinatul etc.) nu a reusit sa ma convinga sa-i fiu alaturi.
Desi am ramas cu suficiente "De ce"-uri nerezolvate, acest final cu raspunsuri multiple te lasa pe tine, cititor, sa decizi care este adevarul, care este realitatea in care il vei judeca pe personajul principal.

[Lavinia · Rating 4 out of 5]

𝐅𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐫𝐢 a fost cartea pe care am citit-o în câteva ore, pe nerăsuflate. Atât stilul de scriere accesibil, cât şi subiectul de actualitate au dus la o lectură de care m-am bucurat în întregime. Încep această părere despre Fracturi prin a vă mărturisi că în ultima vreme am început să citesc mult mai mult autorii români şi de cele mai multe ori rămân cu zâmbetul pe buze la final. Romanul lui 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢𝐥 𝐕𝐢𝐜𝐭𝐮𝐬 mi-a adus sentimentul de mulţumire fiindcă în ţara noastră există astfel personalităţi care pot dezvolta atât de frumos şi coerent un subiect de poveste.

La baza cărţii stau minciuna, adevărul şi lupta interioară a omului care pendulează între cele două. Cunosc persoane care nu reuşesc să mintă sub nicio formă, cunosc persoane care spun minciuni fără să gândească, însă oamenii care mi se par interesanţi sunt cei care ştiu să le facă pe amândouă într-un mod inteligent. Am simţit că personajul nostru face parte din ultimele două categorii. Ştie cum şi când să spună un lucru fals sau modificat astfel încât să obţină ceea ce vrea şi, mai mult de atât, să mulţumească interlocutorul. Consider că minciuna are rostul ei în vieţilor tuturor în anumite cazuri, dar ce se întâmplă atunci când situaţia scapă de sub control şi aceasta devine un viciu?

Recenzie aici:
https://cartoteka.ro/recenzie-fractur...